- Formularul standard de cerere VMI, care conţine date privind solicitantul şi date privind componenţa familiei;
- Declaraţia pe propria răspundere;
- Angajamentul de plată (pentru situaţiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit);
- Actul de identitate al solicitantului şi al membrilor familiei;
- Adeverinţe de venit pentru toate sursele de venit;
- Certificat de naştere pentru fiecare copil;
- Certificatul de deces pentru oricare membru decedat al familiei;
- Dovada şcolarizării pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 16 ani;
- Alte documente specifice situaţiei solicitantului/beneficiarului.
Componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal vor fi verificate/validate prin SNIAS.
În cazul în care verificarea/validarea prevăzută la alin. (1) nu este posibilă, reprezentantul familiei prezintă, la solicitarea personalului serviciului public de asistenţă socială, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, următoarele documente:
a. certificatele de naştere ale copiilor aflaţi în întreţinerea familiei;
b. certificatul de căsătorie;
c. hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;
d. hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;
e. hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii;
f. hotărârea judecătorească prin care se dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti către persoana desemnată, conform prevederilor art. 104 şi art. 105 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
g. decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii;
h. hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;
i. actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească;
j. hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
k. hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
l. după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.
• Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei/persoanei singure reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege – 275 lei/lună/membru de familie sau 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel putin 65 de ani și cuantumul venitului net ajustat calculat conform legii.
• Cuantumul maxim, pentru beneficiarii care nu obțin niciun venit, este de 275 lei/lună/ membru de familie, iar, în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, cuantumul maxim este de 400 lei/lună.
• Cuantumul ajutorului pentru familia cu copii este stabilit în funcție de nivelul venitului net lunar ajustat și numărul de copii din familie:
• Pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
◦ 107 lei, pentru familia cu un copil;
◦ 214 lei, pentru familia cu 2 copii;
◦ 321 de lei, pentru familia cu 3 copii;
◦ 428 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai multi.
• Pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
◦ 120 de lei, pentru familia cu un copil;
◦ 240 de lei, pentru familia cu 2 copii;
◦ 360 de lei, pentru familia cu 3 copii;
◦ 480 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai multi.
• Pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
◦ 85 de lei, pentru familia cu un copil;
◦ 170 de lei, pentru familia cu 2 copii;
◦ 255 de lei, pentru familia cu 3 copii;
◦ 340 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai multi
• Pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/ lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
◦ 110 lei, pentru familia cu un copil;
◦ 215 lei, pentru familia cu 2 copii;
◦ 325 de lei, pentru familia cu 3 copii;
◦ 430 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai multi
*Dacă din calcul rezultă o sumă mai mică de 50 de lei, atunci se acordă 50 de lei.
Precizări:
Pentru calculul venitului net lunar ajustat se iau în considerare toate sumele primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei în luna anterioară solicitării VMI, cu excepţia următoarelor venituri:
a. sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b. alocaţia de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările ulterioare;
c. sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
d. sumele primite din activitatea desfăşurată ca zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele obţinute în calitate de prestator casnic în baza Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic;
e. sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
f. sumele primite ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice, precum şi sumele cu titlu de ajutor de urgenţă primite de la bugetul de stat sau local.
g. stimulentul educaţional acordat potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
h. sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri ori sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
i. ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie acordate în baza Legii nr. 226/2021, cu modificările ulterioare;
j. indemnizaţia lunară de hrană acordată în baza Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările şi completările ulterioare, şi indemnizaţia lunară de hrană prevăzută de Legea nr. 302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
k. sumele primite cu titlu de sprijin, asigurate din bugetul de stat sau fonduri nerambursabile, acordate în baza legii sau în baza programelor operaţionale aprobate.