Vă rugăm să citiți cu atenție acest conținut.
PENTRU A PUTEA NAVIGA ÎN CONTINUARE ESTE NECESAR ACORDUL DUMNEAVOASTRĂ
Dacă alegeți această opțiune,
veți continua navigarea pe pagina totesti.ro
Dacă alegeți această opțiune,
veți părăsi pagina totesti.ro
Conform prevederilor Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ”Administrația publică în unitatea administrativ teritorială se organizează și funcționează în temeiul principiului autonomiei locale.
1. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.
2. Acest drept se exercită de consiliile locale şi primării, precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Utilizarea datelor personale în scopul prestării serviciilor publice de interes local, privind:
1. educaţia;
2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
3. sănătatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul;
7. ordinea publică;
8. situaţiile de urgenţă;
9. protecţia şi refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
11. dezvoltarea urbană;
12. evidenţa persoanelor;
13. podurile şi drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;
15. serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor;
16. activităţile de administraţie social-comunitară;
17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege:
Impozitele și taxele locale, amenzi contravenționale, muncă în folosul comunității,
Colectare debite/ recuperare creanțe,
Emitere autorizații/ licențe,
Resurse umane;
Fond funciar;
Gestiunea economico-financiară și administrativă;
Darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei Scarisoara
Vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei Scarisoara
Stare civilă,
Urbanism și amenajarea teritoriului;
Registrul electoral- evidență electorală,
Arhiva;
Registratura, Relații publice, Secretariat.
Legalitatea prelucrării (conform prevederilor art.6 din Regulamentul nr. 679/2016)
Dacă alegeți această opțiune,
veți continua navigarea pe pagina totesti.ro
Dacă alegeți această opțiune,
veți părăsi pagina totesti.ro
Primaria comunei Totești, colectează și procesează datele personale, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General Privind Protecţia Datelor).
Rolul prezentei notificări este de a explica modul în care datele dumneavoastră personale sunt utilizate și scopul în care acestea sunt folosite.