Alte documente publice
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Declaraţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul de opinii la proiecte ale hotărârilor Consiliului Local
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dispoziţiile autorităţii executive
Numai în cazul celor cu caracter normativ
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Dezbatere publică.
Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Minute și procese verbale ale ale ședințelor Consiliului Local
în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Declaraţii de căsătorie
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Anunțuri publice, anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante
documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Toate documentele de interes public.
Proces-verbal privind desemnarea presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare
Proces-verbal privind desemnarea presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare constituite pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale din data de 27 septembrie 2020 si a loctiitorilor acestora

Desemnarea presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare
Proces-verbal privind desemnarea presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare constituite pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale din data de 27 septembrie 2020 si a loctiitorilor acestora
Declarațiile de avere și de interese ale deținătorilor funcțiiilor de demniate publică în anul 2020
Declarațiile de avere și de interese
ale deținătorilor funcțiiilor de demniate publică
2020
- PASCONI Tiberiu – Primarul comunei
Declaratie de avere PASCONI TIBERIU primar
Declaratie de interese PASCONI TIBERIU primar - GHERASIMOAIE Vasile – Viceprimarul comunei
Declaratie de avere GHERASIMOAE VASILE viceprimar
Declaratie interese GHERASIMOAE VASILE viceprimar
Declarațiile de avere și de interese
ale funcționarilor publici
2020
- DĂBUCEAN Anca Maria – secretarul general al UAT
Declaratie de avere DABUCEAN ANCA-MARIA secretar general
Declaratie interese DABUCEAN ANCA-MARIA secretar general - DIACONU CORINA – consilier superior
Declaratie de avere DIACONU CORINA FLAVIA consilier
Declaratie interese DIACONU CORINA FLAVIA consilier - GHERASIMOAIE Lacrima Ileana – inspector
Declaratie de avere GHERASIMOAE LACRIMA ILEANA
Declaratie interese GHERASIMOAE LACRIMA ILEANA inspector - LINȚU Eleonora – consilier superior
Declaratie de avere LINTU ELEONORA consilier
Declaratie interese LINTU ELEONORA consilier - JURMONI Eleonora Consilier – inspector
Declaratie de avere JURMONI ELEONORA inspector
Declaratie interese JURMONI ELEONORA inspector - PĂLEAN Mirabela Andreea – inspector
Declaratie de avere PALEAN MIRABELA ANDREEA inspector
Declaratie de interese PALEAN MIRABELA ANDREEA inspector - SĂLĂȘAN Hortenzia – referent
Declaratie de avere SALASAN HORTENZIA referent
Declaratie de interese SALASAN HORTENZIA referent - VLĂICONI Ana-Maria – inspector
Declaratie de avere VLAICONI ANA-MARIA inspector
Declaratie interese VLAICONI ANA-MARIA inspector